ORDON'A, (1) ord'on, (2) ordonez, vb. I. Tranz. 1. A da un ordin, a porunci, a comanda; a cere, a pretinde, a dispune. ♦ (Înv.) A prescrie un medicament, un tratament. 2. A pune în ordine, a aranja, a rândui, a grupa anumite lucruri. [Var.: (înv.) ordin'a vb. I] - Din fr. ordonner.
Sursă : DEX'98 (40018)  - ionel_bufu

ORDON'A vb. I. 1. a comanda, a decide, a dispune, a fixa, a hotărî, a porunci, a stabili, a statornici, (rar) a prescrie, (înv. si pop.) a orândui, a rândui, (pop.) a soroci, (prin Ban. si Transilv.) a priti, (înv.) a învăţa, a judeca, a poveli. (A ~ să se facă astfel ...) 2. v. porunci. II. 1. v. aranja. 2. v. or-ganiza. 3. v. alinia.
Sursă : Sinonime (197919)  - siveco

ordon'a vb., (porunceste) ind. prez. 1 sg. ord'on, 3 sg. si pl. ord'onă; (rânduieste) ind. prez. 1 sg. ordon'ez, 3 sg. ordon'ează; conj. prez. 3 sg. si pl. ord'one/ordon'eze
Sursă : DOR (267331)  - siveco

A ORDON'A ord'on tranz. 1) (urmat, de obicei, de o propoziţie completivă cu conjunctivul) A cere în mod autoritar si oficial printr-un ordin; a impune; a comanda; a dispune; a porunci. 2) A pune într-o anumită ordine; a aranja; a orândui; a clasa; a dispune; a aseza; a rândui. /<fr. ordonner
Sursă : NODEX (345798)  - siveco